În acest moment, pe tot globul, milioane de vaccinări sunt administrate în încercarea de a opri răspândirea Covid-19. Deși există multe dezbateri cu privire la cel mai eficient vaccin și la cea mai
Studiul Kaiser Permanente, publicat în British Journal of Sports Medicine, a analizat aproape 50.000 de adulți cu Covid-19. Cercetarea a demonstrat că cei care au îndeplinit instrucțiunile de activitate fizică ale Departamentului Sănătății
Un studiu publicat în Journal of the American Osteopathic Association, a constatat că persoanele care participă la clase de grup fitness au raportat mai puțin stres și mai multe beneficii fizice, emoționale și
Un nou studiu constată că inactivitatea fizică este un factor de risc sever pentru COVID-19 Conform noilor cercetări de la Kaiser Permanente, conduse de IHRSA Medical Science Health Advisory Council, s-a constatat că
Combină antrenamentele de forță cu cele de cardio de 2-3 ori pe săptămână și vei combate efectele îmbătrânirii. Este rezultatul unui nou studiu care a descoperit că exercițiile fizice, în special antrenamentul intensiv
Conform dictonului latin „minte sănătoasă în corp sănătos”, orice persoană care alege să pună sănătatea pe primul loc, alege să aibă o alimentaţie sănătoasă, se odihneşte suficient şi face mişcare regulat. Un corp
Care este momentul ideal pentru antrenamente? Dimineața, seara, la prânz? Când e mai bine să faci sport? Când arzi mai multe calorii? Sunt câteva din întrebările care apar în mintea oricărei persoane care
În primul rând atunci când vorbim despre tonifiere și arderea grăsimilor în zona abdominală e bine de știut că alimentația este responsabilă în proporție de 80% pentru rezultate. Pentru antrenament cei mai mulți
Fitness-ul e o călătorie fără sfârşit. Ţinteşti spre atingerea obiectivelor, iar când le întâlneşti imediat îţi setezi altele noi pe viitor. Întotdeauna există greutăţi mai mari de mobilizat, mai multe repetări de făcut,