Adaptarea la noul stil de viaţă este diferită pentru fiecare mamă, un nou-născut aduce un program haotic, dar pe măsură ce lucrurile încep să se așeze într-o rutină familiară, ai putea să-ți reiei
Exercițiile fizice mențin corpul sănătos și contribuie la pregătirea pentru travaliu și naștere, iar înotul este o modalitate ideală prin care poate fi îndeplinită recomandarea de a face mișcare în timpul sarcinii. Potrivit
Ești la un nivel începător de fitness? Află care sunt exercițiile potrivite pentru tine! Știm că orice început este mai mult sau mai puțin dificil, iar sportul este o adevărată aventură, plină de
Toamna a început să-și facă simțită prezența și vremea capricioasă nu te mai lasă să te antrenezi afară? Unii alergători preferă să alerge în aer liber indiferent de anotimp, cu toate acestea experții
TRX Suspension Training oferă un antrenament rapid, eficient pentru întregul corp, care ajută la dezvoltarea și întărirea zonei „core” și la creșterea rezistenței musculare. Este un sistem de antrenament inteligent care folosește gravitația
Să îți iei concediu și să călătorești este una dintre cele mai bune modalități de a te revigora, de a ieși din rutină, de a vizita locuri minunate și de crea amintiri de
Antrenamentul în apă este una dintre cele mai terapeutice activități. Gimnastica în apă întărește și îmbunătățește sănătatea cardiacă, forța și rezistența organismului fară să depună presiune pe articulații. În plus, toată această mișcare
Pilates este un antrenament cu impact redus, eficient pentru întărirea, alungirea și tonifierea mușchilor prin mișcări controlate și repetitive. Această metodă inovatoare de antrenament minte-corp, vine de la inițiatorul acestui concept, pe numele
Întâmpinăm luna August cu activități recreative în aer liber pentru a celebra sănătatea, distracția și starea de bine! Află care este calendarul evenimentelor la care poți participa și descoperă cum îți poți petrece