Ce trebuie să știi când vine vorba de mersul la sală pentru prima dată Ca în orice altă activitate, începutul deseori poate fi confuz, mai ales într-o lume atăt de complexă precum industria
Cum îmi contruiesc singur un antrenament? La ce trebuie să fiu atent? Rutina ta de antrenament s-a schimbat pentru că exersezi doar acasă sau preferi să lucrezi singur la sală? Chiar și așa,
Când este recomandat să introduc o sesiune de cardio, la începutul sau la sfârșitul unui antrenament? Momentul în care introduci efortul cardiovascular în cadrul unei ședințe de antrenament te duce mai aproape sau
Este un program de Stretching la fel de important ca şi un program de forţă şi condiţie fizică pentru performanţa atletică? În partea secundă a acestui articol vom săpa mai adânc pentru a
Peter Ambjorn, GM Group Fitness World Class: “Power Yoga înseamnă forță, detoxifiere, echilibru, sănătate!” Power Yoga este o formă dinamică a Hathayoga, care este sursa multor stiluri de yoga din prezent și reprezintă
Slăbire, definire, masă musculară, anduranţă, condiţie fizică mai bună, performanţe şi rezultate garantate. Pe toate le poţi obţine numai dacă înveţi să fii disciplinat şi să urmezi o structură. Ai nevoie de îndrumare?
Tu faci totul pentru sănătatea ta? Îi inspiri pe ei din jur să transforme, la rândul lor, sănătatea într-o prioritate? Dacă mai aveai motive să te convingi că e alegerea corectă, citește mai
De ce iubim cycling-ul? O întrebare cu patru răspunsuri. Află-le pe toate! Cycling-ul înseamnă motivație, tonifiere excelentă și o explozie de endorfine pentru o stare de bine care durează mult după ce ieși
Unele antrenamente ard calorii la maximum într-un timp scurt, altele construiesc forță și musculatură, ceea ce te ajută să arzi durabil caloriile pentru perioade mai lungi. Nu toate caloriile sunt arse la fel