A sosit mult așteptata zi a cursei. Te-ai pregătit asiduu pentru acest moment, așa că merită să te bucuri din plin de el. Fie că alergi o ștafetă sau un maraton, iată câteva
Exerciții potrivite pentru dezvoltarea forței musculare sunt cele de bază, care implică două sau mai multe articulații. Patru dintre ele îți vor aduce rezultatele dorite. Genuflexiunile. Pentru dezvoltarea musculaturii coapselor și fesierilor. Ce
Te-ai întors din concediu și tot apeși pe snooze când trebuie să mergi la sală? Aceste 7 trucuri te vor ajuta să îți reintri rapid în ritm. Setează-ți un obiectiv Cotrobăie prin hainele
În primul rând este util să modifici exercițiile, ca să eviți monotonia. Este primul și cel mai important pas pentru a obține rezultate. Evident, rutina duce și la oprirea scăderii în greutate, deoarece
Diversitatea în sport este la fel de utilă ca cea din alimentație. Nu îți obișnui corpul cu un singur tip de antrenament, pentru că nu va mai reacționa la stimuli. Surprinde-l și el
Mihai s-a calificat la cel mai tare Ironman din lume, Campionatul Mondial din Hawaii, fiind primul român din istorie care a reușit această performanță. Află cum a adaptat sala pentru antrenamentele sale speciale.
Se spune că maratonul este mai mult o cursă psihică decât una fizică. Însă doar de la un anumit punct. Pentru că până acolo trebuie să te poarte picioarele. Și ca asta să
Dacă te-ai întors la antrenamente mai dornic ca oricând să-ți demonstrezi că vei atinge obiectivele de la începutul anului, ai grijă să nu faci vreuna dintre mișcările care te pot muta pe banca
Te antrenezi ca un profesionist? Recuperează-te ca unul. Am selectat 4 trucuri care te ajută să fii mereu în cea mai bună formă. 1. Hidratează-te matematic Deși este aparent un sfat banal, este