Dacă te-ai familiarizat cu mișcările din Hatha Yoga Fusion – partea I, este momentul să-ți duci corpul la un alt nivel. Înainte să urmezi mișcările, ține cont că acest video nu este recomandat
O postură mai bună, o minte mai limpede sau un corp mai puternic – indiferent de dorința ta, există un tip de yoga care ți se potrivește. Află care. “Există cel puțin 44
Armando Lungu, antrenor World Class, îţi spune când şi cum e bine să te opreşti în timpul unui antrenament. Fie că te antrenezi două ore sau doar 30 de minute, există, invariabil, momente
Fie că le foloseşti pentru încălzire sau chiar pentru un antrenament complet, este important să optezi pentru ce îţi este cel mai util în pregătirea fizică. Toate cele trei aparate folosesc preponderent sistemul
Patru profesori îţi spun care sunt melodiile lor preferate pentru o sesiune reuşită. Cercetări asupra modului în care muzica influențează comportamentul și rezultatele sportivilor sunt multe și subliniază diferite aspecte. Pe lângă faptul
6 reguli uşor de urmat, care te vor ajuta să te menţii în formă, să ai o sarcină sănătoasă şi o naştere uşoară. 1. Nu renunța la exerciții Dacă ai fost obișnuită cu
Povestea celor trei a ajuns la final. Duminică se dă startul pentru Ironman Barcelona și chiar înainte de plecare am vorbit cu Paul, unul dintre membrii echipei The Challenge. „Când naiba a trecut
Timpi mai buni și articulații sănătoase? Începe-ți fiecare antrenament de alergare cu aceste trei mișcări. Încălzirea, fie generală, fie specifică, pregătește corpul pentru alergarea și efortul care vor urma şi reduce considerabil riscul
Dacă te doare gâtul atunci când faci abdomene, nu trebuie să renunţi la aceste exerciţii, ci să urmezi sfaturile noastre. Punctele tensionate din zona gâtului apar atât în timpul antrenamentului, cât şi după