Te antrenezi ca un profesionist? Recuperează-te ca unul. Am selectat 4 trucuri care te ajută să fii mereu în cea mai bună formă. 1. Hidratează-te matematic Deși este aparent un sfat banal, este
Și niciuna nu este stresul, pentru că stresul, la rândul lui, este declanșat de situații cu care te confrunți zi de zi. Noi am făcut o listă cu cele mai novice, iar ție
Știm, să găsești timp pentru relaxare este tot mai greu. Dar noi am ales câteva metode pentru eliminarea stresului care nu au nevoie de programare. 1. Respiră adânc Stresul și anxietatea fac oamenii
Modul în care dormi are o influență mai mare decât crezi asupra somnului. Află care sunt avantajele și dezavantajele fiecărei poziții și cum te poți reface mai bine peste noapte. Dormi pe spate
Știm, la început e greu și complicat. Dar îți garantăm că e și distractiv, iar rezultatele sunt mai grozave decât ți-ai putea imagina. Acum îți dăm doar câteva motive ca să te pui
Tot timpul sunt prea multe lucruri de făcut și prea puțin timp – job, familie, prieteni, antrenamente – și parcă niciodată nu îți rămâne timp pentru somn. Dar pentru randament în toate, odihna
Află cum fiecare element din birou îți afectează corpul și cum poți să minimizezi efectele negative. Scaunul Prea multe ore petrecute la birou îți afectează postura. Mai exact, statul pe scaun duce la
Vestea că ești însărcinată și că vei avea un bebeluș aduce multă bucurie, dar, pe de altă parte, aduce și provocarea kilogramelor în plus. Creșterea în greutate este normală în sarcină, deoarece corpul
Cine spunea că fericirea e greu de atins, nu a studiat problema îndeajuns. Iată câteva trucuri care te vor ajuta să fii mai bucuros în fiecare zi. Și ce rezoluție mai bună poți