Ca să alegi mai uşor ce ţi se potriveşte, analizează lista de avantaje şi dezavantaje pentru fiecare formulă în parte. Dacă până acum câţiva ani singurele suplimente sub formă de praf erau pudrele
Deși o mișcare tot mai des folosită în sălile de fitness, puțini sunt cei care o execută corect. Alexandru Ioniță, antrenor personal, îți explică ce trebuie să faci pentru un balans perfect.Așa cum
Un astfel de antrenament este extrem de util, deoarece îți lucrează simultan mai multe grupe musculare, crescându-ți stabilitatea și reducând riscul de accidentări. Tocmai de aceea, ordinea în care se execută exerciţiile are
Dacă ţi-ai mutat antrenamentele în parc, sunt necesare câteva schimbări, ca să-ţi protejezi articulaţiile. Dacă acum ceva vreme îţi spuneam de ce trebuie să ţii cont când alergi în sală, acum este momentul
Dacă şi tu crezi că va trebui să stai în cap sau să levitezi, află că nu e așa. Clasa de yoga este pentru oricine, indiferent de vârstă, mobilitate sau condiție fizică. “Clasa
Mișcările de stretching și exercițiile de tip Pilates sunt foarte utile în acest caz. Iată de ce: Principalele exerciţii de recuperare după hernia de disc abordează musculatura profundă a spatelui şi musculatura abdominală,
Ştii că trebuie să faci asta, mai ales când e cald afară. Dar contează cum, astfel încât organismul tău să beneficieze de toate avantajele. Deşi teoria spune că trebuie să consumăm în jur
Îți spunem de ce merită să pornești cronometrul pe nisip, ca să te menții în formă 1. Arzi calorii în plus. Conform unui studiu belgian, alergatul pe nisip te face să consumi de
George și-a dorit să se definească în timp record și a intrat în programul Delta Burn. După 90 de zile de antrenamente și alimentație echilibrată a ajuns la forma dorită. Inițial a vrut