Revistă
- World Class Romania
Te-ai antrenat astăzi? Dacă lucrezi intensiv de acasă, stand comod pe canapea, de la biroul tău sau de la masa din dining, cu siguranță ai nevoie de un plus de motivație pentru a
- World Class Romania
Am fost concepuți pentru a ne mișca, pentru a alerga, a sari, a ridica și a transporta! Așa că avem nevoie să păstrăm obiceiul zilnic de a face exerciții fizice care să consolideze
- World Class Romania
Te încadrezi în cel puțin 150 de minute de activitate fizică pe săptămână? Dacă ar fi să ne comparăm numai cu americanii, la ei cel puțin unul din cinci adulți fac mișcare pentru
- World Class Romania
A FI ÎN FORMĂ DIN PUNCT DE VEDERE FIZIC PARE SĂ FIE BAZA PENTRU O STARE DE BINE ÎN GENERAL. Gândește-te că a face sport în mod regulat te ajută să previi bolile
- World Class Romania
Cunoști deja măsurile de prevenție și, cu siguranță, le aplici fără abatere. Te speli pe mâini cel puțin 20 de secunde cu apă și săpun, ori de câte ori vii, pleci, atingi suprafețe
- World Class Romania
Copiii trebuie sa faca sport pentru a se dezvolta armonios, asta este un lucru pe care majoritatea parintilor il inteleg, dar atunci cand trebuie sa ne decidem asupra sportului pe care am vrea
- World Class Romania
Sala de fitness este un loc unde oamenii vin ca sa se imbunatateasca pe ei insisi si stilul lor de viata, pentru unii este o modalitate de relaxare, pentru altii este o provocare,
- World Class Romania
Este un fapt bine cunoscut ca exercitiile fizice imbunatatesc sanatatea corpului per total, dar aceasta doza de sanatate pe care o castigam dupa fiecare antrenament se distribuie si la nivelul creierului. Capacitatea mentala
- World Class Romania
E timpul să investești într-un pantof pentru alergare ultra performant! Spre bucuria tuturor, nu mai avem mult de așteptat, pentru că Under Armour lansează în februarie un model fără concurență: UA HOVR ™