Sinopsis
Franky şi Krimo visează să evadeze din monotonia cartierului lor, pentru a pleca într-o călătorie în celebra şi sulfuroasa staţiune balneară thailandeză, PATTAYA. Pentru a putea ajunge acolo cu cele mai mici costuri, celor doi amici le-a venit ideea năstruşnică de a-l înscrie, fără ştirea lui, pe piticul din cartierul lor, la campionatul mondial de box thailandez al Piticilor. Dar, ceea ce trebuia să reprezinte pentru ei o vacanţă de vis, se va transforma în aventura cea mai ciudată şi periculoasă din viaţa lor.
Interviu cu Franck Gastambide
Ce reprezintă Pattaya pentru tinerii de la periferie?
Se vorbeşte mult despre Pattaya şi Thailanda, la televizor sau în reviste. Rapperii au făcut chiar şi cântece despre ele…De câţiva ani, Thailanda reprezintă destinaţia predilectă a tinerilor de la periferia oraşelor, paradisul pentru « kaïras ».
Pentru costul vieţii de acolo, pentru climat, fete, dar mai ales şi pentru că în localurile de noapte eşti la adăpost de privirile indiscrete ale paparazzilor. Chiar dacă e departe de a fi un oraş reprezentativ pentru o Thailandă paradisiacă, s-a dezvoltat un adevărat turism personalizat în jurul acestei clientele. Americanii au folosit deseori Cancun în comediile lor; cultura mea de periferie m-a făcut să vreau să redau această poveste, puţin cam năstruşnică în acest oraş, încă şi mai nebunesc. Pattaya este în acelaşi timp exotică, sordidă, sulfuroasă, un adevărat teren de joacă pentru o comedie delirantă.
“LES KAÏRA” a fost filmul cel mai rentabil al cinematografiei franceze din anul în care a fost lansat, de ce să nu fi trecut direct la realizarea “LES KAÏRA 2”?
Simplu, pentru că am vrut să fac altceva înainte de a face o continuare. Altfel, nimeni nu ne-ar mai fi considerat actori, ci doar “tipii din Kaïra”. Ceea ce a urmat ne-a dat dreptate. Medi Sadoun şi cu mine am avut şansa să abordăm rolurile în diverse registre…
Cred, însă, că, într-o bună zi, vom face şi continuarea. Ne dorim cu toţii foarte mult acest lucru.
Este cel de-al doilea film pe care-l faceţi în calitate de realizator. V-aţi simţit mai responsabil?
Sincer, cred că este mai uşor să revii după un succes decât după un eşec. Singura mea preocupare a fost de a încerca să fac un film bun, mai bun decât primul.
Şi apoi, “PATTAYA”, nu este chiar cel de-al doilea film al meu, dacă stau să mă gîndesc bine. Este mai degrabă cel de-al doilea prim film al meu. Şi cred că va rămâne astfel pe tot parcursul carierei mele. Fiindcă, în mintea mea, eu rămân tot dresorul de câini din Melun. La fiecare proiect, eu nu trebuie să le dovedesc doar altora că nu sunt un impostor ci şi mie însumi..
Nu aveţi o pregătire clasică în cinematografie…
Nu, de fapt, nu am niciun fel de pregătire.
Sufăr de dislexie, ceea ce nu m-a ajutat deloc în timpul şcolii. Acest lucru m-a obligat să-mi dezvolt alte calităţi, să fiu complet autodidact. Am crescut la Melun, fără să am în jurul meu pe nimeni care să fi lucrat în cinematografie. Era o lume aparte. La 13 ani, am devenit pasionat de animale. Şi fiindcă singurele animale pe care le aveam acolo erau Rottweilerii, Pitt-Bullii şi alţi moloşi, am devenit foarte repede specialist în aceste rase. Pe punctul de a deveni, câtiva ani mai târziu, dresor de animale în film. Prima mea filmare alături de câinii mei a fost pentru filmul “LES RIVIERES POURPRES”, realizat de un anume Mathieu Kassovitz, al cărui fan eram întru totul. Aveam 20 de ani. “LA HAINE”, a fost prima mea mare lovitură în cinema. Această filmare a reprezentat declicul. Aproape zece ani mai târziu, am scris şi am realizat “KAÏRA SHOPPING”, primul serial pe site-ul Canal +, în care mă amuz, cu toate influenţele moştenite de la periferie.
Povestea cu animalele nu e complet terminată pentru dv, nu-i aşa?
Animalele sunt pasiunea vieţii mele. De la bun început, păstrez contactul cu ele, dându-le roluri importante. În “LES KAÏRA” era vorba despre un urs. În “PATTAYA”, despre un urangutan. Asta rămâne, de altfel, una dintre aminitirile mele cele mai puternice din timpul filmărilor. Trebuie să se ştie că în Thailanda, meseria de dresor în filme nu există. De aceea, am preluat asupra mea partea de film legată de animale! Am vizitat mai multe parcuri de animale din ţară, în căutarea « perlei rare ». Şi apoi, într-o bună zi, am dat peste Nathalie.
A fost ca o străfulgerare. Zi de zi, mă duceam în parcul ei, petreceam cel puţin o oră împreună, pentru a învăţa să ne cunoaştem. Când am devenit mai prieteni, mi-am putut permite să-i propun jocuri care aveau legătură cu scenele mele. Sunt momente incredibile, dar şi necesare. Am lucrat în zeci de filme ca dresor şi metoda mea s-a bazat întotdeauna pe joc. Dresajul reprezintă pentru mine o formă de a comunica cu animalul şi nicidecum una de a-l contrazice. Dacă Nathalie nu ar fi vrut să colaboreze, asta nu s-ar fi observat doar pe ecran, ci ar fi putut să-i pună în pericol pe toţi tehnicienii, comedianţii. Când o mare primată nu e mulţumită sau face unele lucruri prin constrângere, acest lucru se observă destul de repede. În timpul filmării, în momentul în care apărea Nathalie, toată lumea amuţea, ca şi cum o imensă actriţă s-ar fi pregătit să joace o scenă. Avea în fiecare zi coşul ei cu fructe, ea era adevaratul star al filmului.
Dvs. vă scrieţi scenariile filmelor, dv. le realizaţi, jucaţi în ele, dv. sunteţi cel care dresaţi animale … Ce altceva mai faceţi?
Trag cadre chiar şi atunci când nu apar eu în imagine.