Tonkins Anderson se întoarce!

Data postării: 2012-05-22

Tonkins Anderson, una dintre figurile emblematice ale World Class Romania, care și-a pus amprenta asupra industriei de fitness din țara noastră timp de aproape un deceniu, revine în gym așa cum nu l-ai mai văzut până acum. Îl știi, cu siguranță, ca pe un coregraf minunat – atât la orele de aerobic dar și în spatele unor spectacole de televiziune precum XFactor, ca pe un profesionist pretențios dar plin de inspirație, ca pe un expert în fitness care are o abordare unică a modului în care combină exercițiile, antrenamentele, pregătirea, datorită experienței sale in dans.

Așa cum îl știm, Tonkins este o sursă inepuizabilă de surprize plăcute și de bucurie. Astfel încât, acum, în 2012, revine într-o postură nouă, în calitate de antrenor personal. Odată cu cel mai nou club World Class, de la America House, Tonkins Anderson își lansează programul de personal training “Tonkins Techniques”.

Acesta perfecționează viziunea profesionistului asupra dansului, fitnessului, claselor de aerobic dar și antrenamentelor personale, conform căreia antrenorul are rolul de a inspira, de a educa, de a fi un model dar și o sursă importantă de motivație și încurajare pentru cei cu care lucrează.

“Tonkins Techniques” pun la treabă deopotrivă trupul, mintea și sufletul într-o experiență unică, menită să genereze sănătate mentală și fizică, conștiență și stare de bine. Tonkins folosește cele mai diverse metode pentru a atinge aceste obiective: tonifiere prin dans, antrenament funcțional, antrenament de rezistență, stretching, core training, poliometrie, dezvoltarea simțului echilibrului si altele.

Conceptul pornește de la devotamentul pe care îl are pentru înțelegerea și stimularea potențialului uman și se bazează pe o transmisie puternică și folosirea celor mai recente curente în materie de predare, motivare și susținere a oamenilor în atingerea unor niveluri superioare de reușită.

“Cred că fiecare client este unic. El are obiective specifice și, uneori, limitări fizice sau de sănătate ce necesită un program personalizat care să îl ajute să funcționeze cât se poate de bine în viața de zi cu zi, nu doar atunci când lucrăm împreună.”, spune Tonkins Anderson.