Dansează, salvează o viață! Zumbathon @ World Class Plaza

Date: 2017-11-09

George Siea. Unul dintre cei mai iubiți și pasionați instructori de cycling la World Class. L-ai văzut pedalând fără oprire. L-ai auzit motivându-te să-ți depășești limitele. I-ai admirat puterea de a continua, fără oprire, cursa.

De ceva vreme, George a părăsit cursa de pedalat și a intrat într-o altă competiție, mai lungă, mai dură, mai grea. Pentru viață.

În iarna lui 2015, George a fost diagnosticat cu cancer testicular. Avea 36 de ani. După doi ani de chimioterapie și două intervenții chirurgicale, cancerul s-a extins, iar șansa lui este acum un tratament în străinătate. Tratament care, însă, costă mult.

„Mai aveți de trăit între 6 și 12 luni”, i-a spus un medic oncolog. „Am murit puțin. Încerci să fii puternic, să-ți spui că poate nu a vrut să zică asta, sau poate nu ai auzit bine. Încerci să te ții tare, dar e greu”, spune George.

Șansa lui la viață înseamnă tratament și transplant efectuate la o clinică din Israel. Pentru ele, însă, are nevoie de 77.000 de euro plus încă 14.000 fiindcă nu are un donator.

Șansa lui suntem, de fapt, noi – oamenii care îl iubim și care vrem să-l vedem pedalând până la capăt.

Pentru toată energia pe care ne-a dăruit-o, pentru felul în care ne-a inspirat pe fiecare să fim mai buni, zi de zi și pentru că, în fond, viața unui om este de neprețuit, acum este rândul nostru să-l ajutăm pe George. E timpul să dansăm pentru el.

World Class, în parteneriat cu organizația Zumba Fitness și Fundația Renașterea, organizează sâmbătă, 25 noiembrie, la World Class Plaza România, Zumbathonul pentru George. Evenimentul este un maraton de dans de două care are ca scop strângerea de fonduri pentru tratamentul și donatorul de care George are nevoie.

Nu trebuie să fii dansator talentat, nici măcar nu trebuie să fi participat vreodată la vreo clasă de Zumba. E suficient să ai dorința de a ajuta și de a-ți lăsa pașii și efortul tău să prețuiască viața unui om. Vei face asta alături de întreaga echipă World Class România, dar și de cei mai buni instructori de Zumba: Ana Maria Călin, Cristina Mustățea, Adriela Morar, Raluca Băbăligea, Beatrice Ciobanu, Ioana Chițu, Gabriela Șerban, Roxana Chiperi, Alexandra Trandafir și mulți alții.

Donația minima recomandată este de 30 de lei, însă oricine poate dona cât dorește în contul special deschis la Unicredit Bank de către Fundația Renașterea, cu mențiunea ”Pentru George Siea”:

Contul Fundației este: RO22BACX0000000031173005. 

Ne vedem pe 25 noiembrie la Zumbathonul pentru George.

Află mai multe detalii despre acest caz aici.

Sustinatori: