Curs de autoapărare Krav Maga cu Ştefan Lazăr

Data postării: 2013-04-08

Cele 10 şedinţe se vor desfăşura în perioada 8 Mai – 7 Iunie, de două ori pe săptămână, miercuri şi vineri de la 11:15 la 12:30

Preţ 10 şedinţe: 129 Eur + TVA

Krav Maga este acea disciplină care dezvoltă şi pregăteşte capacitatea de gândire şi de creaţie, legând mişcările corpului de reacţii, atunci când vine vorba de situaţii de criză.

Nevoia de siguranţă şi de securitate este elementul fundamental care defineşte aproape orice acţiune de-a noastră. Tehnicile de autoapărare Krav Maga vin ca un plus la rezolvarea conflictelor şi la eliberarea de stres, prin antrenarea fizică şi mentală pentru creşterea încrederii. În plus, ajută la creşterea încrederii în sine, fie că este vorba de situaţii de supravieţuire, grija personală sau protecţia familiei.
Sunt momente când nu te simţi foarte în siguranţă. Situaţia socială sau cea financiară sau abuzurile zilnice ne fac să ne gândim la abilitatea noastră de a ne proteja, indiferent de gen.
În relaţia cu oamenii şi cu mediul, femeile puse în faţa unor situaţii periculoase devin vulnerabile şi nesigure, simţind astfel nevoia de a se proteja. În asemenea situaţii, reacţionează defensiv, adesea fără un răspuns direct în avantajul lor în gestionarea situaţiei stresante, devenind, prin urmare, victime.

Krav Maga oferă posibiltatea unor soluţii imediate! Krava Maga pentru femei înseamnă tehnici de autoapărare, un program de apărare creat exclusiv pentru a susţine femeile, mai ales pentru cele care sunt şi mame, fiind în parte responsabile de crearea unui mediu sigur pentru familie. Prin învăţarea unor tehnici speciale de Krav Maga, femeile reuşesc să se menţină active, cu ajutorul unor tehnici specifice caracterizate prin flexibilitate şi eleganţă, care vor modela corpul şi îi vor menţine vitalitatea.
Programul de antrenament Krav Maga aduce metode specifice. Scopul principal al acestora este întărirea abilităţii de administrare a încrederii în sine, a panicii, a sentimentelor şi a fricilor cauzate de situaţii cu impact psihologic negativ, de administrare a cunoştinţelor şi a conştientizării stadiilor mentale şi a tranziţiei de la starea de pace la cea de luptă, de antrenament şi de răspuns rapid la agresiunea fizică.
Krav Maga este un concept de fitness şi de autoapărare bazat pe simularea scenariilor din viaţa reală, când suntem puşi în situaţii periculoase sau în situaţii anume pentru momentele vieţii. Programul de fitness este numit Elite Combat Fitness System, pentru că combină lupta modernă, exerciţiile de aerobic şi exerciţiile cardio, care vor creşte abilitatea corpului de a răspunde la efort fizic prelungit şi vor aduce soluţia perfectă pentru menţinerea formei fizice. Acest program este cu siguranţă cel mai bun pentru a-ţi susţine condiţia fizică.